Magistrații Tribunalului Constanța au fost sesizați cu privire la revizuirea dosarului penal întocmit pe numele unui constănțean acuzat de viol. Constantin Daniel Acatrini a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la opt ani de închisoare și patru ani de interzicerea unor drepturi. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a fost acuzat că și-a violat fata vitregă, în vârstă de 12 ani.
- Publicitate -
Conform anchetatorilor, primul act sexual s-a consumat în decembrie 2011, iar al doilea în 2012, pe un câmp în apropierea fermei. Fetița a fost supusă unui control, iar medicii legiști au confirmat că prezintă o deflorare mai veche. În fața anchetatorilor, Acatrinei a recunoscut acuzațiile aduse.