Vineri, 05 Iunie 2026

Constănțean cu mașina plină de midii, oprit în trafic

de Sorin HULUBEI Joi, 15 Martie 2018 468 < 1 min citire
Constănțean cu mașina  plină de midii, oprit în trafic
Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au oprit în trafic, în urmă cu două zile, în apropierea Portului Constanța, un autoturism marca Dacia, model Super Nova, la volanul căruia se afla cetățeanul român I.M., în vârstă de 30 de ani, domiciliat pe raza județului Constanța.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 163,7 kg midii în cochilie, pentru care persoana în cauză nu deținea documente legale. Persoana a declarat că a obținut midiile din zona Portului Constanța și intenționa să le folosească pentru consum propriu.
Întreaga cantitate de midii a fost predată unei societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii ce vizează "deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește".
Taguri
Articolul anterior Percheziții în județul Constanța. Dosar de evaziune fiscală și spălare de bani
Articolul următor Germania: Angela Merkel, aleasă de Bundestag pentru a patra oară cancelar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei