Polițiștii constănțeni au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a survenit decesul unui bărbat de 61 de ani. Joi, 17 aprilie, rudele i-au sesizat pe oamenii legii că bărbatul a dispărut de acasă; în ziua următoare, însă, vecinii le-au dat o veste teribilă: trupul neînsuflețit al constănțeanului a fost găsit într-un hambar, pe strada Theodor Speranția, în imediata vecinătate a sediului Secției 5 Poliție. Bărbatul nu a lăsat niciun bilet de adio, astfel că apropiații pot doar să presupună motivele care l-au împins la acest gest dramatic: unii spun că motivul ar fi pierderea locului de muncă, alții dau vina pe neînțelegerile cu soția, mult mai tânără decât el.
- Publicitate -