Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au depistat în cursul săptămânii, în zona Inel 2, o persoană care avea asupra sa substanțe interzise. Aceasta a fost descoperită pe strada Nicolae Milescu din municipiul Constanța, unde oamenii legii au observat că tulbura ordinea și liniștea publică. La controlul corporal efectuat asupra sa a fost găsită o materie vegetală, uscată, sub formă de muguri, de culoare verde cu miros înțepător, susceptibilă de a avea efect psihoactiv-psihotrop. Bărbatul a recunoscut că este o substanță ilegală, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul Direcției Generale Poliția Locală pentru întocmirea actelor procedurale necesare înaintării dosarului instituției abilitate pentru luarea măsurilor legale.
- Publicitate -