Duminică, 07 Iunie 2026

Constănțeanca ce și-a pierdut o mână într-un accident rutier, despăgubită din nou de CNADNR

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 27 Februarie 2015 210 < 1 min citire
Constănțeanca ce și-a pierdut o mână într-un accident rutier, despăgubită din nou de CNADNR
O constănțeancă ce și-a pierdut o mână într-un accident rutier, petrecut în 2006, ar putea primi o nouă despăgubire de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Georgiana Ghegeliu a fost despăgubită, anul trecut, cu suma de un milion de euro daune morale. 
Într-un nou proces intentat companiei, magistrații Tribunalului București au dat câștig de cauză tinerei, care urmează să primească două milioane de lei, drept daune materiale. Decizia nu este definitivă.
Accidentul în urma căruia Georgiana Ghegeliu a rămas infirmă s-a petrecut la data de 26 decembrie 2006, pe DN 1, în județul Brașov. Tânăra se afla într-un autoturism condus de iubitul ei, când, la un moment dat, un șofer le-a tăiat fața, forțându-l pe iubitul Georgianei să tragă de volan pentru a evita un impact frontal. Astfel, autoturismul s-a izbit de parapeții metalici aflați pe marginea drumului. O bucată de parapet s-a desprins, a intrat prin portiera mașinii și i-a secționat mâna tinerei aflată pe scaunul din dreapta-față.
Taguri
Articolul anterior Doliu în lumea sportului!
Articolul următor Marea fugă din Egipt. Peste 25.000 de egipteni au fugit din Libia; Cairo cere o intervenție internațională în această țară

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei