Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Controale de amploare în municipiul Constanța. Mai multe infracțiuni au fost depistate

de Andreea CARAUA Duminică, 21 Septembrie 2025 300 1 min citire
Controale de amploare în municipiul Constanța. Mai multe infracțiuni au fost depistate
În cursul nopții trecute, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, cu sprijinul Serviciului Acțiuni Speciale, al jandarmilor și polițiștilor locali, au desfășurat o acțiune de amploare, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a faptelor comise cu violență și consumului de alcool sau substanțe psihoactive, în municipiul Constanța.
Astfel, au fost legitimate aproximativ 950 de persoane și au fost oprite, pentru control, 472 de autovehicule.
 
În urma activităților, au fost aplicate 152 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 115.000 de lei.
 
De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, șapte permise de conducere, dintre care trei pentru conducere agresivă, două pentru circulația pe sensul opus, unul pentru neacordarea de prioritate pietonilor și unul pentru depășirea, cu peste 50 km/h, a vitezei legale admise.
 
Totodată, au fost retrase nouă certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
În plus, polițiștii au constatat cinci infracțiuni.
De exemplu, la data de 20 septembrie, în jurul orei 21:15, oamenii legii au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism pe strada Bucegi din municipiul Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
Totodată, în interiorul autovehiculului a fost identificată o femeie, de 41 de ani, care i-ar fi încredințat bărbatului autoturismul pentru a-l conduce, cunoscând faptul că acesta nu posedă permis.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal.
Taguri
Articolul anterior Înfrângere la 13 goluri diferenţă! CSM Constanţa, surclasată de Dinamo Bucureşti, în Liga Naţională
Articolul următor Şofer de 20 de ani, reținut de polițiști după ce a accidentat mortal un bătrân și a fugit de la locul faptei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei