Debut ratat de campionat pentru handbaliştii de la CSM Constanţa. Cu un lot schimbat din temelii şi o nouă bancă tehnică, formaţia de pe litoral nu numai că nu a reuşit să câştige niciuna dintre primele trei partide ale stagiunii, ci a fost surclasată în duelul cu Dinamo şi a arătat că, cel puţin pentru moment, este departe de pretenţiile unei echipe de top.
- Publicitate -
Echipa masculină de handbal CSM Constanţa a suferit un eşec usturător, scor 24-37 (14-17), într-o partidă disputată în deplasare, contând pentru etapa a treia a Ligii Naţionale.
După eşecul de la Buzău, din runda inaugurală, şi remiza smulsă in extremis în duelul de la Sala Sporturilor, cu Minaur Baia Mare, formaţia de pe litoral pornea cu şansa a doua în fieful campioanei, însă suporterii aşteptau o replică mai viguroasă din partea jucătorilor antrenaţi de Marius Stavrositu.
În teren, realitatea a fost tristă. Pentru Constanţa! Campioana României s-a aflat la conducere din primul până în ultimul minut, iar CSM a lăsat impresia că ar putea ţine pasul doar în finalul primei reprize, când a redus avantajul de şase goluri al gazdelor la numai trei. A fost numai un simplu foc de paie, pentru că, la revenirea de la cabine, pe parchet a existat practic doar o echipă, Dinamo, care a călcat totul în picioare şi a avut la un moment dat avans chiar de 16 goluri (34-18)!
S-a terminat 37-24 pentru campioana en-titre, iar sunetul sirenei a adus izbăvirea.
Pentru CSM Constanţa, au evoluat: Cloşcă, Shimanskyi, Paşca - Dobra (6 goluri), Kresic (4), Susanu (3), Buguleţ, Rustamov, Mihai Bujor, Roşu, Ştefan (câte 2), Murat (1), Popa, Teca, Acsentie, Gabriel Bujor.
În urma acestui eşec, echipa constănţeană ocupă o poziţie din subsolul clasamentului, departe de zona europeană, cu doar un punct la activ şi un golaveraj negativ, -15.
Etapa viitoare (duminică, 28 septembrie), CSM Constanţa va întâlni, la Sala Sporturilor, pe CSM Vaslui.
Izabela Tilea, convocată la naţionala de tineret
Handbalista Izabela Tilea, de la CSU Neptun Constanţa, a fost convocată la naţionala de tineret a României.
Cea mai bună marcatoare a Neptunului din prima etapă a acestui sezon al Diviziei A feminine, Seria A (victorie, scor 31-26, la Sala Sporturilor, cu CNE Râmnicu Vâlcea) a fost prezentă în week-end la stagiul de pregătire centralizat al naţionalei tricolore de tineret, la Mioveni.
Tot la lotul naţional de tineret, Izabela Tilea s-a reîntâlnit cu fosta sa colegă de club şi de generaţie de la CSU Neptun Daria Mihăilă, un produs al şcolii de handbal constănţene CSS 1, transferată de Dunărea Brăila cu trei sezoane în urmă de la CSU Neptun Constanţa.