Un copil de trei ani a căzut, miercuri, de la etajul doi al unui bloc din Târgu Jiu, de pe strada Republicii, acesta suferind un traumatism cranian şi fiind transportat la spital, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj.
- Publicitate -
Căderea a fost atenuată de o copertină construită la etajul 1, dar copilul are un traumatism cranian vizibil, precizează ISU Gorj.
La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD din cadrul ISU Gorj şi un echipaj cu medic de la SAJ.
Copilul a fost preluat de către echipajul de la Ambulanţă şi transportat la UPU Târgu Jiu.