Vineri, 05 Iunie 2026

Copil de trei ani, mort în urma unui incendiu

de Cuget Liber Sâmbătă, 27 Aprilie 2013 87 < 1 min citire
Copil de trei ani, mort în urma unui incendiu
Un copil în vârstă de trei ani a murit, în această dimineață, într-un incendiu izbucnit în grajdul unei gospodării din localitatea ieșeană Dumești, polițiștii și pompierii declanșând cercetări pentru a stabili cauzele incendiului, dar și motivul pentru care copilul se afla acolo.Incendiul a izbucnit la grajdul unei gospodării din localitatea ieșeană Dumești, pompierii fiind alertați despre producerea incendiului prin Serviciul Unic de Urgență 112 la ora 8.55, transmite corespondentul Mediafax.."Am fost anunțați că în localitatea Dumești a izbucnit un incendiu. O autospecială de la Detașamentul de Pompieri Iași s-a deplasat imediat la fața locului. În timpul intervenției, a fost găsit decedat un băiat în vârstă de trei ani", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, Silvia Bolohan.
Incendiul a fost stins în mai puțin de jumătate de oră.
Grajdul, în care nu se aflau animale, a fost distrus aproape în totalitate.
Polițiști și pompieri cercetează cauzele izbucnirii incendiului, urmând să stabilească, totodată, ce căuta copilul în grajdul respectiv.
Taguri
Articolul anterior Tenis / Alexandra Dulgheru a fost învinsă în sferturile turneului ITF de la Chiasso
Articolul următor Banca Mondială sprijină modernizarea administrării fiscale în România cu un credit de 70 de milioane de euro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei