Copilul de 13 ani care a sărit, luni dimineață, dintr-un tren de marfă aflat în mișcare s-a aflat, ieri, pe masa de operații. După ce luni i-a fost amputat piciorul stâng, acesta fiind retezat practic de roțile trenului, medicii constănțeni au decis că trebuie să îi amputeze și piciorul drept, de la gleznă. În ciuda eforturilor cadrelor medicale, piciorul s-a necrozat, astfel că nu au mai putut să-l salveze.
- Publicitate -
Reamintim că băiatul a vrut să ajungă, luni, cu trenul în Constanța. După ce a fost dat jos dintr-un personal pentru că nu avea bilet, copilul s-a urcat pe o garnitură a unui tren de marfă. Când a observat că trenul nu merge în direcția dorită, minorul a sărit, însă picioarele i-au fost prinse sub roțile trenului.