Vineri, 05 Iunie 2026

După moartea bebelușului din cauza condițiilor precare de trai Copilul rămas în viață le-a fost luat

de Carmen MOCANU Miercuri, 28 Noiembrie 2007 339 2 min citire
Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța au finalizat ancheta declanșată în cazul familiei căreia i-a decedat copilul, de numai două luni, din cauza condițiilor precare în care trăia, și au dispus ca cel de-al doilea minor să fie plasat unei rude de-a mamei.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, un bebeluș a fost găsit mort într-o clădire lipsită de căldură și lumină, situată pe strada Miron Costin, din municipiul Constanța.
Identitatea minorului, în vârstă de două luni, nu a putut fi stabilită, întrucât el nu a fost declarat la Starea Civilă.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii de la Secția 3 a reieșit că micuțul locuia, în condiții precare, împreună cu părinții săi, Iuliana Priboi, de 20 de ani, și Memet Ibram, de 31 de ani, într-o clădire lipsită de căldură și energie electrică.
Mama le-a declarat polițiștilor că bebelușul era răcit și îi luase niște medicamente de la farmacie, dar, ulterior, după administrarea pastilelor, a observat că micuțul nu mai mișca. Ea a spus că a chemat o ambulanță, dar copilul nu a mai putut fi salvat.
Pe de altă parte, Iuliana Priboi și Memet Ibram mai au împreună un copil în vârstă de doi ani.
În consecință, inspectorii de la DGASPC Constanța au demarat o anchetă, în care varianta internării acestuia într-un centru de plasament, unde să aibă condiții de trai umane, era pe primul loc.
Mai mult, pe parcursul verificărilor, inspectorii DGASPC au depistat că nici acest copil nu are acte de identitate, nefiind declarat la Starea Civilă. De altfel, nici mama minorului nu are certificat de naștere, iar tatăl nu deține carte de identitate.
În altă ordine de idei, în momentul în care au auzit că este posibil să rămână și fără cel de-al doilea copil, părinții s-au speriat, norocul lor a fost că rudele le-au sărit în ajutor.
Drept urmare, potrivit directorului DGASPC, Petre Dinică, micuțul a fost luat spre îngrijire de o verișoară de-a mamei, care locuiește în localitatea Medgidia, până în momentul în care cei doi tineri vor crea condiții decente de trai în locuința unde stau.
Pe de altă parte, Dinică a precizat că inspectorii DGASPC îi vor ajuta să intre în legalitate cu documentele pe care nu le dețin.
Articolul anterior Opt medalii europene pentru aerobicii constănțeni
Articolul următor S-a pricopsit cu un frigider defect

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei