Duminică, 07 Iunie 2026

COVID-19. Trei persoane care nu au respectat regimul de izolare la domiciliu, amendate, la Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 12 Martie 2020 496 1 min citire
COVID-19. Trei persoane care nu au respectat regimul de izolare la domiciliu, amendate, la Constanța
Trei amenzi contravenționale, în valoare de 10.000 de lei fiecare, au fost aplicate la nivelul județului Constanța persoanelor care nu au respectat regimul de izolare la domiciliu.
Sancțiunile au fost impuse în baza HG nr. 857/2011, referitoare la "nerespectarea de către persoane fizice, suspecți și convalescenți de boli transmisibile, contacți și purtători sănătoși de germeni patogeni, a măsurilor stabilite în scopul prevenirii și combaterii bolilor transmisibile", transmite prefectului județului, George Niculescu.
"Reiterăm importanța respectării măsurilor de prevenție. Astfel, cetățenii trebuie să știe că izolarea la domiciliu este o acțiune importantă, care poate preîntâmpina răspândirea noului coronavirus. Odată cu intrarea în izolare, timp de 14 zile, persoanele izolate sunt obligate să rămână acasă și să răspundă autorităților, atunci când acestea doresc să facă verificări prin care să se stabilească simptomatologia", precizează prefectul.
Trebuie reținut faptul că izolarea la domiciliu diferă de conceptul de "carantinare". Carantinarea se face doar în unități stabilite precis la nivelul fiecărui județ, unde pacienții veniți din zonele de risc sunt monitorizați cu atenție.
În momentul de față, la nivelul județului Constanța, 650 persoane sunt izolate la domiciliu, 13 persoane se află în carantină și un cetățean a fost depistat pozitiv cu prezența virusului COVID-19. Este vorba despre un bărbat de 52 de ani, care face parte din personalul medical al SCJU Constanța.
"Îi rugăm insistent, pe această cale, pe toți cetățenii județului Constanța să se informeze asupra măsurilor de prevenire și limitare a eventualelor îmbolnăviri cu noul coronavirus, din sursele oficiale ale Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe și Departamentului pentru Situații de Urgență", a mai subliniat George Niculescu.
Taguri
Articolul anterior Încercau să aducă ilegal indieni în țară. Polițiștii de frontieră i-au oprit
Articolul următor Măsuri în vederea menținerii unei evoluții ordonate pe piețele financiare nonbancare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei