Pentru ca sărbătorile de iarnă să fie petrecute în liniște, în această perioadă, polițiștii constănțeni sunt, zilnic, la datorie. Măsurile luate de aceștia pentru păstrarea ordinii și siguranței publice și siguranței rutiere au făcut ca toți românii să se bucure în liniște de celebrarea Nașterii Domnului.
- Publicitate -
Prin urmare, la nivelul județului Constanța, anul 2012 poate fi considerat cel mai "liniștit" în privința infracțiunilor grave săvârșite în perioada sărbătorilor de iarnă. Datorită prezenței polițiștilor, zilele premergătoare și prima zi de Crăciun au fost lipsite de infracțiuni săvârșite cu violență, precum și de accidente rutiere grave. Astfel, numărul sesizărilor primite prin Serviciul Național Unic al Apelurilor de Urgență a scăzut cu 47 de apeluri, de la 186 în 2011, la 139 anul acesta.
"Sărbătorirea tradițiilor creștine în siguranță s-a datorat însă și cetățenilor, care au înțeles necesitatea adoptării unei conduite corecte", au declarat reprezentanții Poliției Constanța.
Polițiștii constănțeni vor fi în continuare la datorie, pregătiți să acționeze pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea cetățenilor și să intervină atunci când sunt sesizați cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
Pe de altă parte, cum întotdeauna este mai bine să previi, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Constanța recomandă constănțenilor care pleacă de acasă în noaptea de Revelion, să stabilească un sistem de supraveghere pentru perioada în care vor lipsi din bloc, să asigure ușa locuințelor cu încuietori sigure și să monteze sisteme de asigurare la ușile de acces în bloc.
"Evitați să lăsați ușile caselor deschise sau descuiate. Aveți mare grijă să le explicați și copiilor să nu deschidă ușa nimănui în absența dumneavoastră. Mai mult, nu lăsați bilete în ușă spunând că sunteți plecat de acasă", au atras atenția oamenii legii.