Principalul suspect al crimei din Constanța a fost prins, azi noapte, de polițiștii constănțeni. Suspectul se numește Robert Moroianu, are 22 de ani și este din Constanța.
Suspectul nu face parte din familia de romi reținută, ieri, pentru audieri. Tânărul de 22 de ani a fost reținut pe bază de ordonanță și va fi prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Reamintim că în noaptea de marți spre miercuri, Viorel Bahica, de 29 de ani, se deplasa, împreună cu un prieten, pe strada Radu Calomfirescu, când au fost abordați de doi bărbați. După un schimb de replici, unul dintre aceștia a înjunghiat-o pe victimă în ambele picioare, secționându-i artera femurală. Agresorul s-a făcut nevăzut, în vreme ce victima a căzut într-o baltă de sânge.