CSM a contestat în instanță decizia Curții de Conturi potrivit căreia trebuie să vireze către bugetele publice sume plătite nelegal unor angajați ai instituției, precum și contribuții datorate pentru asigurările sociale și de sănătate, primul termen al procesului urmând să aibă loc pe 16 septembrie.
- Publicitate -
Consiliul Superior al Magistraturii nu este de acord cu faptul că, potrivit Curții de Conturi, trebuie să returneze 1.118.572,20 lei, bani care ar fi fost plătiți nelegal.
Astfel, Consiliul susține că încadrarea drepturilor în categoria "despăgubiri" sau "drepturi de personal" a fost făcută de instanțele de judecată, prin hotărârile pronunțate, iar pentru acestea s-au plătit toate contribuțiile aferente la bugetele publice. "Apreciem că această dispoziție a echipei de control este nelegală, întrucât nu poate fi pusă în discuție natura drepturilor acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile (...) Deși echipa de control precizează că aceasta a contestat numai modul de calcul și înregistrarea drepturilor cuvenite reclamanților, în realitate, contestând capitolul bugetar la care au fost încadrate drepturile bănești ale reclamanților, se ignoră hotărârile judecătorești prin care s-a stabilit că aceste drepturi au fost acordate cu titlul de despăgubiri", susține CSM în acțiunea depusă pe rolul Curții de Apel București.
CSM cere în instanță și amânarea executării dispozițiilor din hotărârea Curții de Conturi, respectiv recuperarea și virarea la bugetele publice sumele plătite nelegal angajaților și contribuțiile aferente pentru asigurările sociale și sănătate.
"Având în vedere că sumele acordate drept despăgubiri de către instanța de judecată au fost supuse impozitului pe venit, apreciem că recalcularea acestora și virarea la acest moment a contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat ar produce pagube angajaților și angajatorului, motiv pentru care considerăm întemeiată cererea noastră de amânare a executării acestor dispoziții, până la pronunțarea hotărârii", susține CSM.
Curtea de Conturi susține, în decizia din 14 iulie, în urma raportului de control intermediar privind verificarea contului de execuție a bilanțului CSM pe anul 2007, că CSM a încadrat greșit în contabilitate plata unor drepturi bănești acordate angajaților privind sporuri de vechime, sporuri pentru judecarea penală a infracțiunilor de corupție, criminalitate organizată și terorism și sporuri de confidențialitate și nu a plătit contribuțiile către bugetele publice.
"Potrivit constatărilor cuprinse în actul de control (...) echipa de control a Curții de Conturi a consemnat abateri de la prevederile legale cu privire la plata unor drepturi bănești dobândite prin sentințe judecătorești de către personalul instituției, precum și la îndeplinirea obligațiilor aferente către bugetele publice", se arată în raportul Curții de Conturi.
Astfel, Curtea de Conturi susține, în raportul de control, că CSM a achitat, în baza unor sentințe judecătorești, drepturi bănești de natură salarială obținute de angajați sau foști angajați ai instituției în perioada 2006-2007. Astfel, Curtea de Conturi a constatat că, prin plata drepturilor salariale, nu s-au plătit contribuții la bugetele publice în valoare de 1.118.572,20 lei, sume care ar fi fost date nelegal angajaților.