Polițiștii constănțeni l-au oprit pe Ilie Tufă, de 23 de ani, care conducea pe Bulevardul 1 Mai o mașină cu numere bulgărești.
- Publicitate -
În urma controlului efectuat asupra autoturismului, în interiorul acestuia, s-au găsit trei oglinzi retrovizoare exterioare și un monitor de calculator, care au fost furate de la alte mașini.
În autoturism alături de șofer, se mai aflau alți doi tineri, prieteni de-ai săi. Liviu Mocanu, de 22 de ani și Iulian Saracovski, de 18 ani, ambii din Lazu.
Cei trei sunt cercetați de polițiști în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, pentru stabilirea întregii activități infracționale, urmând ca în funcție de probele administrate să fie dispuse măsurile legale ce se impun.