Cum a reușit să evadeze din Penitenciarul Rahova un criminal care era condamnat la 18 ani de închisoare

de Madalina PETRESCU Marţi, 09 Aprilie 2024 325
Un bărbat în vârstă de 34 de ani a reușit să evadeze din Penitenciarul Rahova, marți, 9 aprilie. Szombor Meszaros își ispășea pedeapsa de 18 ani, fiind condamnat pentru omor.

Poliția este pe urmele fugarului Szombor Meszaros, care a reușit să scape dintr-o ambulanță în timp ce era dus la un control medical. Bărbatul, care este originar din Livada, județul Satu Mare, a fost condamnat la închisoare după ce, în 2017, şi-a ucis iubita şi i-a abandonat cadavrul în portbagajul unei maşini, într-o parcare din Satu Mare.

În cursul zilei de 9 aprilie, în timp ce aştepta în ambulanţă, Meszaros a reuşit să deschidă uşa autovehiculului şi să fugă, într-un moment în care paznicii săi erau în interiorul clinicii.

Evadatul are 1,70 m. înălțime, este brunet, cu barbă scurtă și era îmbrăcat în pantaloni de jeans albastru și o geacă gri.

„Deţinutul a evadat în timp ce era transportat la o clinică medicală situată în sectorul 2 din Bucureşti", precizează Poliţia Română.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei