Duminică, 07 Iunie 2026

Cum a reușit un șef de post de poliție rurală din România să salveze două tinere sechestrate în Italia

de Alina DRACOPOL Miercuri, 08 Martie 2023 3871 2 min citire
Cum a reușit un șef de post de poliție rurală din România să salveze două tinere sechestrate în Italia
Două tinere din Dâmbovița, sechestrate în Italia de proxeneți, au fost salvate după ce i-au cerut ajutorul şefului de post de Poliţie din Hulubeşti pe o reţea de socializare.
"La data de 26 februarie a.c., prin intermediul unei rețele de socializare, șeful Postului de Poliție Hulubești din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița a fost sesizat de către o tânără, de 20 de ani, din localitate, cu privire la faptul că se află pe teritoriul Italiei, fiind sechestrată și obligată să se prostitueze. Ulterior, a fost informată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dâmbovița, care, împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, a semnalat Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - I.G.P.R.", transmite Poliţia Română.
Astfel, în urma demersurilor întreprinse, la data de 28 februarie a.c., organele judiciare din Italia s-au deplasat în localitatea Termoli, unde au identificat victimele, respectiv două femei, de 20 și 22 de ani.
Acestea ar fi fost obligate să se prostitueze de către doi bărbați, în vârstă de 37 și 35 de ani, ambii din municipiul Târgoviște.
Totodată, cele două femei ar fi fost agresate fizic și amenințate.
Din cercetările ulterioare și cu ajutorul bunurilor descoperite, printre care bani și telefoane mobile, s-a stabilit că activitatea infracțională a celor doi se desfășura la un nivel avansat.
Prin intermediul site-urilor online, cei doi ar fi făcut publicitate activității de prostituție din apartamentul din Termoli și ar fi primit, personal sau prin transfer bancar, contravaloarea serviciilor sexuale, care ajungea inclusiv la 1.000 euro pe zi.
Victimele s-ar fi deplasat pe teritoriul Italiei, pentru a găsi un loc de muncă.
Cei doi bărbați au fost arestați preventiv, pe teritoriul Italiei.
"Precizăm că, în prezent, la nivelul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dâmbovița, sunt efectuate cercetări, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane", punctează Poliţia Română.
Taguri
Articolul anterior Tenis / Nicholas David Ionel, calificat în optimile de finală ale turneului challenger de la Istanbul
Articolul următor Noi proiecte implementate în oraşul Techirghiol. Se amenajează un mic muzeu în sediul primăriei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei