Cum au probat procurorii acuzația de crimă cu premeditare în dosarul șoferului de TIR ucis de capacul de canal

de Madalina PETRESCU Marţi, 14 Mai 2024 1637
Gheorghe Țibil, romanul de 50 de ani, a fost omorât cu premeditare, anunţă procurorii belgieni. Cei cinci suspecţi ar fi calculat cu exactitate, astfel încât capacul de canal greu de 20 de kg să cadă în calea tirului.

Pentru fapta lor, indivizii riscă închisoare pe viață. Doi dintre ei sunt minori.

Regine Cornet, procuror parchetul Namur: „Plecăm de la prezumția de crimă cu premeditare. De ce cu premeditare? Pentru că este vorba despre un obiect foarte greu. Trebuie mai întâi ridicat de la sol, apoi trebuie dus la locul faptei, urcat pe pasarelă și apoi lăsat să cadă, asta în timp ce (făptașii) așteptau să treacă un vehicul, bineînțeles. Așadar, au fost tot soiul de pregătiri care au avut loc înainte ca obiectul să fie lăsat să cadă, cu consecințe letale evidente."

Şi, mai grav, incidentul nu a fost unul izolat. Un alt român, tot şofer de TIR, vine cu o mărturie cutremurătoare. Bărbatul, care a dorit să-și păstreze anonimatul, spune că a fost vizat de un atac similar, în același loc, cu două nopţi înainte. Omul a frânat la timp și așa a scăpat cu viață, relatează stirileprotv.ro

Șofer român: „Am văzut trei persoane pe un pod, am dat o fază lungă, am crezut că sunt copii, se joacă acolo. Am frânat imediat, când am oprit mi-a căzut placa aia de metal. Am avut noroc, pot să spun, mulțumesc lui Dumnezeu, avea caroseria, sus, plafonul cabinei era din tablă, din metal, majoritatea camioanelor sunt din policarbonat ceva mai ușor. Dacă aveam la fel spărgea, trecea, se întâmpla la fel."

Bărbatul a sunat imediat la poliția autostrăzii. Agenţii s-au deplasat la fața locului, pentru o constatare, dar abia după tragedie au periat riguros zona. Potrivit presei belgiene, în posesia anchetatorilor au intrat și imaginile surprinse de camerele de supraveghere.

După ce a aflat de moartea șoferului român, unul dintre făptași a mers la o secție de poliție și a mărturisit că este vinovat. Le-a mai spus anchetatorilor și că nu a acționat singur, astfel că imediat au mai fost arestaţi și ceilalți.

Gheorghe Țibil era din Maramureș şi se stabilise în Spania de peste 10 ani. Firma spaniolă de transport unde erau angajați el şi partenera lui a transmis că va ajuta financiar familia.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei