Centrul de Instruire, Simulare și Evaluare al Forțelor Navale, instituție din subordinea For-țelor Navale înființată după aderarea țării noastre la Alianța Nord Atlantică, are responsa-bilitate în pregătirea și testarea marinarilor noștri pentru diverse scenarii de luptă. Instructajul cu "pieile roșii", așa cum sunt denumiți instructorii din cadrul centrului, din cauza echipa-mentului roșu, poate să se desfășoare fie la bordul navelor, fie la sediul centrului, unde se recurge la simulări.
- Publicitate -
Iar pentru că interesul este de a avea militari cât mai bine pregătiți, capabili să facă față oricărui scenariu de luptă, Centrul de Instruire, Simulare și Evaluare a actualizat softul JCATS (Joint Conflict and Tactical Simulation) - un program realizat de o firmă americană și utilizat la nivelul NATO - în baza căruia sunt antrenați militarii români.
"JCATS oferă posibilitatea de a conduce activități, de la nivel tactic până la grupări de forțe întrunite, incluzând întregul spectru al conflictelor", a afir-mat comandorul Tiberiu Istrate, comandantul Centrului de Instruire, Simulare și Evaluare.
De altfel, la simulatorul CISE au făcut instructajul și militarii de pe fregata Regele Ferdinand, înainte de a pleca în misiu-
nea anti-piraterie din Golful Aden.