Cinci infractori, încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă, le-au povestit elevilor de la Liceul "Emil Racoviță" din Techirghiol de ce au ajuns după gratii și ce înseamnă viața după gratii.
- Publicitate -
Întâlnirea, care s-a desfășurat la sediul liceului din Techirghiol, face parte din proiectul "Prezent în școală - absent în penitenciar", program de prevenire a infracționalității în rândul elevilor. Proiectul este derulat de Penitenciarul Poarta Albă, în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța și Inspectoratul Școlar Județean.
Deținuții care le-au vorbit elevilor sunt închiși la regim deschis, pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri sau conducere fără permis.
"Desfășurându-se sub forma unui dialog, între persoanele private de libertate și adolescenții de liceu, sub monitorizarea specialiștilor în asistență psihosocială, întâlnirea a avut ca scop creșterea șanselor de reinserție socială a celor privați de libertate, pre-venirea infracționalității în rândul elevilor de liceu și reducerea riscului de recidivă în rândul celor care execută o pedeapsă privativă de libertate. Desfășurarea unor astfel de activități are ca scop conștientizarea faptului că expe-riența de viață a persoanelor private de libertate poate fi utilă și altora, iar dificultățile resimțite prin privarea de libertate pot descuraja adoptarea unor comportamente infracționale", a subliniat directorul penitenciarului, Gelu Dănuț Dincă.