Vineri, 05 Iunie 2026

Cum s-a ascuns de polițiști un tânăr din Constanța

de Andra RAFTU Joi, 17 Decembrie 2015 229 < 1 min citire
Un tânăr de 28 de ani, din Constanța care se sustrăgea pedepsei cu închisoarea a fost prins de polițiștii constănțeni, seara trecută. Tânărul avea de executat trei ani și două luni pentru comiterea de infracțiuni informatice și complicitate la spălare de bani.
Oamenii legii au aflat că acesta se ascunde la bordul unei nave din Portul Constanța și au acționat. 
"Astfel, în cooperare cu lucrători ai Gărzii de Coastă Constanța și ai Căpităniei Zonale Constanța, polițiștii s-au deplasat cu o ambarcațiune a MAI, la aproximativ 2 mile de coastă, în rada Portului Constanța unde au abordat motonava, la bordul căreia a fost identificat condamnatul, care a fost preluat și condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. 
Acesta figura ca urmărit național și a fost încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă pentru executarea pedepsei", au precizat oamenii legii. 
Taguri
Articolul anterior Interzicerea publicității medicamentelor, susținută de Colegiul farmaciștilor
Articolul următor Șase marinari dispăruți și o navă scufundată, în urma unei coliziuni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei