Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cum să câștigi jumătate de milion de lei, fără ca statul să știe

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 08 Aprilie 2011 554 1 min citire
Patru administratori sunt suspectați că au înființat o societate comercială prin declararea fictivă a sediului societății, în numele căreia au desfășurat activități de colectare și valorificare de deșeuri metalice și cereale, fără respectarea prevederilor legale.
La data de 6 aprilie, polițiștii constănțeni au dispus începerea urmăririi penale față de Roxana Mihai, de 33 de ani, administratora unei societăți comerciale din Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și alte ilegalități în domeniul financiar. Alături de ea mai sunt cercetați și Mihai Gogu, de 40 de ani, Ionuț Mihai, de 24 de ani, și Marian Ghiță, de 24 de ani, cei trei fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În sarcina celor patru s-a reținut că, în perioada mai 2009 - 2011, au înființat societatea comercială prin declararea fictivă a sediului, în numele căreia au desfășurat activități de colectare și valorifi-care de deșeuri metalice și cereale, pe care le-au vândut către terți, fără a vira în termenele legale contribuția la bugetul fondului de mediu, iar sumele de bani, astfel obținute, au fost folo-site contrar interesului societății.
Anchetatorii mai spun că, în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiar - contabile, au fost cesionate părțile sociale deținute în cadrul societății.
Prejudiciul cauzat, stabilit de către inspectorii fiscali, este în valoare de 520.221 de lei.
Articolul anterior "Nu te lăsa condus de alcool"
Articolul următor Puși în libertate de magistrați

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei