Duminică, 07 Iunie 2026

Cum să primești închisoare cu suspendare pentru un prejudiciu… imens

de Camelia MIU - MITRIC Luni, 23 Aprilie 2012 681 1 min citire
Magistrații de la Tribunalul Constanța au dispus condamnarea la pedeapsa de un an și opt luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere a Mariei Simineanu (fostă Dobromirescu), care a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
Judecătorii au mai decis ca aceasta, în solidar cu partea responsabil civilmente SC Plantago Media SRL Medgidia, să plătească statului român suma de 8.077.727 de lei, echivalentul a 2,6 milioane de euro, reprezentând prejudiciul creat de inculpată. Sentința nu este definitivă.
La începutul lunii decembrie 2011, Simineanu a fost deferită Justiției pentru că, în perioada 2001 - 2004, în calitate de administrator al SC Plantago Media SRL Medgidia, a înregistrat în actele contabile ale firmei cheltuieli din operațiuni fictive, respectiv din achiziții de cereale sau servicii de transport mărfuri, care de fapt nu au fost efectuate. Motivul a fost acela de a nu plăti impozitul pe profit sau de a achita un impozit mult mai mic.
Concret, societatea a înregistrat în evidența contabilă cheltuieli cu marfa și servicii de transport, în baza unor facturi fiscale emise de diverse firme, care fie nu sunt înregistrate ori sunt radiate din registrul comerțului, fie erau în procedura de lichidare.
Astfel, suspecta a creat un prejudiciu de peste 8,07 milioane de lei bugetului de stat (echivalentul a 2,6 milioane de euro), reprezentând impozitul pe venit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor și TVA.
Taguri
Articolul anterior Fata de 11 ani, din Săcele, a născut un băiețel perfect sănătos
Articolul următor Portul Constanța - poartă pentru traficanții de bolizi de lux din Ucraina

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei