Polițiștii constănțeni sunt pe urmele unor traficanți de mașini de lux din Ucraina, care au tranzitat Portul Constanța în speranța că astfel se va pierde urma autoturismelor furate.
- Publicitate -
Ofițerii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, cu sprijinul Serviciului Român de Informații, au depistat, vineri, 20 aprilie, un container ce se afla în Portul Constanța Sud Agigea, în care erau două autoturisme de lux cu numere de înmatriculare de Ucraina, respectiv două BMW-uri X6 albe. Cercetările au evidențiat că, de fapt, acestea sunt clone ale unor vehicule din țara vecină, fiind furate, cel mai probabil, din țări vest-europene, de o rețea specializată în astfel de infracțiuni. Rețea pe urmele căreia polițiștii constănțeni sunt de ceva vreme, dar care în ultimul an își întrerupsese activitatea.
Șapte mașini, toate una și una, tranzitate prin port
Gruparea infracțională este alcătuită din trei cetățeni ucraineni, un rus și doi moldoveni. "Pe aceștia am reușit să-i identificăm până în prezent. Suntem siguri că sunt mai mulți, având în vedere falsurile realizate", a declarat comisar șef Nicolae Bărbuceanu, șeful serviciului.
Primul transport realizat prin Portul Constanța, de care au aflat anchetatorii români, a avut loc în vara lui 2010, când a fost adus un Lexus. "Apoi, până în aprilie 2011, au mai adus încă patru mașini, respectiv două BMW-uri, o Toyota și încă un Lexus. Toate sunt clone ale unor autoturisme de lux din Ucraina", a adăugat polițistul.
De altfel, schimbul de date cu autoritățile din țara vecină a evidențiat că autoturismele cu numerele de înmatriculare indicate nu au părăsit Ucraina, nici nu au fost înstrăinate de proprietarii lor, ci sunt în circulație pe străzile Kievului.
Până în prezent, oamenii legii au stabilit procedura urmată pentru ca autoturismele să tranziteze țara noastră, în speranța că astfel li se va pierde urma. Astfel, bolizii erau înmatriculați în Ucraina, folosindu-se de niște falsuri aproape desăvârșite: le erau confecționate documente de proprietate, certificate de înmatriculare, erau schimbate plăcuțele de înmatriculare, dar și seriile de pe caroserie, care sunt aproape identice cu cele din fabrică. Apoi, membrii rețelei care le transportau primeau împuternicire, legalizată la notariat, pentru a le conduce, pentru a le scoate din țară.
"Aveau dreptul, conform împuternicirii, inclusiv să schimbe vopseaua mașinii. Și-au luat măsuri de precauție pentru orice problemă pe care ar fi întâmpinat-o cu autoritățile", au explicat oamenii legii.
Pretextul folosit: duse în Dubai, la tuning
Odată pregătirile făcute, membrii rețelei conduceau autoturismele spre Portul Constanța; intrau în țara noastră prin Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, din județul Galați. Prin acest punct, au trecut toate cele șapte mașini traficate, inclusiv ultimele două BMW-uri introduse în România pe 13 și, respectiv, 17 aprilie anul acesta. Tot membrii rețelei le aduceau până în Constanța, iar în port erau preluate de o firmă de comisariat vamal, angajată pentru a se ocupa de îmbarcarea lor în containere.
"Mașinile urmau să ajungă în Dubai, iar explicația oferită de membrii rețelei a fost că urmau să fie tunate. Opinia noastră este că, odată ajunse acolo, se întorceau în spațiul ex-sovietic. Întrebați de organele de frontieră și cele vamale de la Oancea de ce îmbarcă mașinile prin Portul Constanța, în condițiile în care Odessa este mai aproape, au motivat că în portul constănțean este mai ieftin și că cele ucrainene nu beneficiază de condițiile tehnice de îmbarcare necesare", a afirmat comisarul șef Bărbuceanu.
Imediat cum au predat autoturismele, membrii grupării infracționale se grăbeau să părăsească țara. La fel au procedat și de data aceasta. "Ambele BMW-uri au fost conduse de cetățeanul rus, care a fost însoțit de fiecare dată de un complice moldovean. Au adus mașinile în port, după care s-au întors cu o cursă de pasageri Constanța - Chișinău, părăsind țara tot prin Punctul de Trecere a Frontierei Oancea", a adăugat polițistul.
Suspecții au scăpat, din nou
După cum precizam, oamenii legii aveau cunoștință despre existența acestui grup infracțional încă de anul trecut. În 2011, după ultimul autoturism adus în port, suspecții identificați au fost dați în consemn la frontieră. Dar, susțin polițiștii, de atunci și până luna aceasta nu au mai trecut granița. Iar după cea mai recentă faptă au părăsit țara cu o zi înainte ca polițiștii să afle despre prezența lor.
"I-am identificat de anul trecut, îi căutăm, dar grupul s-a constituit în Ucraina și procedurile judiciare sunt greoaie, pentru că Ucraina este în spațiul extracomunitar. Vom lua însă legătura cu autoritățile ucrainene și vom continua cercetarea penală, cu ajutorul acestora", a mai spus comisar șef Nicolae Bărbuceanu.