Nu este zi, în Constanța, fără un furtișag, cât de mărunt, sau un scandal. Autorii sunt prinși, dar nu toți ajung, în final, să și plătească pentru faptele lor, deși există probe clare care le arată vinovăția. De ce? Din cauza lacunelor și hățișurilor legislative, acuză polițiștii. Polițiștii reclamă că au ajuns să fie în rolul lui Sisif în lupta cu infracționalitatea: fac anchete, îi prind pe infractori și contravenienți, dar nu toți ajung să plătească, într-o formă sau alta pentru încălcarea legii. Și asta deși se cheltuiesc resurse, deși se strâng dosare considerabile, deși există dovezi clare care să le demonstreze vinovăția… Cine este de vină? Hățișurile legislative, susțin anchetatorii.
- Publicitate -
În Constanța, 90% din furturi sunt comise de minori
O primă categorie de infractori care, deși dau mari bătăi de cap atât constănțenilor, cât și polițiștilor, ajung să scape de brațul lung al legii este reprezentată de minori. Iar "aproape 90% dintre furturile comise în municipiul Constanța sunt comise de minori", ne-a confirmat comisarul șef Florin Mănucu, adjunctul Poliției municipiului Constanța. Fie că este vorba despre spargeri de mașini, de furturi de componente de mașini, de furturi din locuințe ori din societăți comerciale, minorii ajung să fie "specialiști", deși mulți dintre ei au între 11 și 13 ani. Iar în ultimele luni, polițiștii constănțeni s-au confruntat cu un aflux de fapte infracționale comise de puștani scăpați din mână de părinți. Având în vedere vârsta - sub 14 ani! - minorii nu răspund penal. O știu și ei, o știu și părinții. Nu înseamnă, însă, că legal nu se poate lua nicio măsură punitivă: părinții sunt amendați pentru neglijență, pe de o parte, iar pe de altă parte, ar trebui să plătească pentru pagubele produse de odrasle. În realitate, însă, după cum admit și oamenii legii, nu scot niciun ban din buzunar! Nici măcar într-un final, când amenda neachitată ajunge la primărie, iar ulterior în instanță, sub amenințarea executării silite. Motivul este simplu: mulți dintre minorii care comit infracțiunile din Constanța provin din familii dezbinate, fără venituri, fără căpătâi, cărora nici executorii judecătorești nu au ce să le ridice din case (dacă le au!). Se impune subliniat că, potrivit legislației, nu pot fi executate silit decât bunurile care nu sunt de folosință uzuală.
Doar 20% din amenzi sunt plătite!
Aceeași scăpare o au, în numeroase cazuri, și cei care sunt amendați contravențional, pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Într-un final, după cum a admis și cms. șef Florin Mănucu, "procentul amenzilor achitate, din totalul celor aplicate de Poliția municipiului Constanța, este de aproximativ 20%". Un procent extrem de mic, având în vedere volumul enorm de muncă pe care-l au polițiștii, prin reclamațiile pe care le primesc, privind furtișaguri și scandaluri.
De ce nu se mai muncește în folosul comunității
E drept, legea a prevăzut măsuri care pot fi luate pentru persoanele care nu achită amenzile contravenționale: munca în folosul comunității. Legislația există, dar procedura este atât de încâlcită, că, într-un final, numărul celor care ajung într-adevăr să pună osul la treabă în locul banilor este nesemnificativ. Astfel, în situațiile în care angajații primăriilor constată că nu au posibilitatea să pună sechestru pe bunuri, se adresează, din nou, instanței de judecată pentru transformarea sancțiunilor pecuniare în activități în folosul comunității. Instanța le dă câștig de cauză, dar numai dacă contravenientul consimte că este de acord să muncească! Ulterior, el trebuie să se prezinte la postul de poliție de care aparține și la primărie, și să anunțe că… urmează să măture strada. Ce se întâmplă dacă nu se prezintă? Se ajunge iar în instanță, iar amendă, iar aceleași demersuri… În acest context, polițiștii trag un semnal de alarmă asupra necesității modificării cadrului legislativ privind munca în folosul comunității, astfel încât să existe, cu adevărat, o repercusiune a faptelor și pentru cei care comit fapte prea mărunte pentru a ajunge la închisoare sau nu au împlinit vârsta legală.