Duminică, 07 Iunie 2026

În spatele anchetelor Cum se țin polițiștii pe urmele criminalilor și care sunt detaliile care fac diferența

de Sorin HULUBEI Vineri, 07 Iulie 2017 892 3 min citire
Cum se țin polițiștii pe urmele criminalilor și care  sunt detaliile care fac diferența
Deși nu putem spune că avem parte de un nivel foarte ridicat de infracționalitate la malul Mării Negre, județul Constanța a văzut în ultimii ani o serie de crime, dar și de sinucideri. De fiecare dată, cei care au comis ilegalitățile, au fost prinși de criminaliști și deferiți justiției. Au fost întâlnite și situații în care criminalii au încercat să-și disimuleze fapta și să pară că victima pe care au omorât-o s-ar fi sinucis. Anchetatorii au reușit însă să pună cap la cap o serie de detalii și să scoată adevărul la iveală.
Metodele prin care criminaliștii rezolvă cazurile de crimă sau de sinucideri sunt deseori extraordinar de meticuloase, iar orice detaliu face diferența. Organele de anchetă apelează la medicii legiști pentru a le răspunde la o serie de obiective stabilite. Cu toate că expertiza medico-legală este obligatorie, nu întotdeauna îi și ajută pe polițiștii criminaliști, fiind o probă științifică, ce analizează o situație de fapt, și nu circumstanțele în care s-a produs fapta.
"În cazul deceselor, obiectivele care sunt vizate pentru orice decedat sunt felul morții, adică violentă sau neviolentă, cauza medicală a morții. Dacă există leziuni traumatice trebuie precizat mecanismul de producere, caracteristicile agentului vulnerant, gravitatea lor, de când datează și, cel mai important, legătura de cauzalitate între leziunile traumatice și cauza medicală a morții, mecanismul tanatogenerator", ne dezvăluie dr. Marius Popa, șeful Serviciului Județean de Medicină Legală Constanța.
Rezultatele obiectivelor trasate de anchetatori medicilor legiști le sunt oferite criminaliștilor după efectuarea expertizei medico-legale. Alături de alte date, declarații ale martorilor sau cunoscuților, profilul psihologic, ele pot cântări mai mult sau mai puțin în rezolvarea unei crime, în funcție de complexitatea sa. Întrebat dacă s-a încercat disimularea crimelor și conducerea anchetatorilor către alte piste false, dr. Marius Popa a răspuns: "Sigur că da, sunt situații în care ne putem da seama, însă, ca în orice investigație există o anumită limită, nu înseamnă că suntem infailibili și oferim răspunsul corect la absolut toate întrebările. Oferim atât cât putem, de la caz la caz".
Criminaliștii din Constanța, cu experiență de zeci de ani în domeniu, își pot da seama destul de repede atunci când au de-a face cu o crimă disimulată în sinucidere. Totuși, a existat și un caz în municipiul Constanța, când o sinucidere i-a condus pe oamenii legii, în mod eronat, către pista unei crime. În cursul anului trecut, o femeie s-a spânzurat de calorifer, însă avea urme de înțepături de cuțit în zona burții. În acel moment, anchetatorii nu au exclus varianta unei crime.
"Atunci când există o sinucidere, însă sunt și urme de alte violențe, Medicina Legală lucrează pentru excludere sau confirmare. Din declarațiile vecinilor, apropiaților, din profilul social al persoanei, ne putem da seama dacă a avut sau nu suficiente motive de sinucidere. Totdeauna se administrează mai multe date. Sinuciderea se poate produce și prin amenințare, sub șantaj, determinate psihologic. Toate pleacă de la un profil, prin relația victimei cu societate și evenimente de viață majore. Analizând motivele și comportamentul ante factum se poate face diferența între crimă și sinucidere. Un element foarte important este data aproximativă a morții, ce ajută în avansarea stadiului anchetelor", ne-au precizat criminaliștii constănțeni.  
Taguri
Articolul anterior Cât calciu conține apa plată
Articolul următor "Info dosar", noua aplicație lansată în sprijinul cetățenilor

Comentează știrea

Paul
7 iulie 2017
infractionalitate

Degeaba Politia descopera criminalii si infractorii pentru ca procurorii spagari ii elibereaza; asa ajung in instanta civila fapte penale !!

Eori
27 mai 2024

Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Despre Medicină, Până La De Final, Și Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume, Poate În Acest Fel Politicienii Vor Face Investiții În Modernizarea Și Construcția De Spitale Și Facultăți De Medicină În România, Tot Odată Șpaga Trebuie Să Dispară Definitiv Din România, Adică Să Nu Mai Existe Șpagă În Spitalele Din România, I-ar Doctorii Și Doctorițele Să-Și Cunoască Meseria La Perfecție, I-ar În Acest Fel România Devine O Țară Mai Bună, Deoarece Lumea S-a Saturat De Criminali Și Criminale Pe Medicină; La Pușcărie Cu Criminalii Și Criminalele Pe Medicină. Mai Mult De Atât Doctorii Și Doctorițele Ar Trebuii Să Știe Să Opereze Oameni Și Copii Și Să Vindece Oameni Și Copii, Adică Doctorii Și Doctorițele Trebuie Să Știe Și Practică Pe Lângă Teorie, La Fel Și Farmaciștii Și Farmacistele Să Știe Și Practică Pe Lângă Teorie. România Are Nevoie De Mulți Medici Buni, Nu De Criminali Și Criminale Pe Medicină Care Omoară Oameni Și Copii, În Loc Să Vindece Oameni Și Copii ! Mai Mult De Atât Șpaga Trebuie Să Dispară Definitiv Din România: https://youtu.be/dI1d9eLJV4o?si=C5ptHUbKg74ohc-F https://m.youtube.com/watch?v=vBZocDYVR6Q https://youtu.be/imUtFmlRsQE?si=ioGjLZzl5aNhvbIh Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei