Cum vor trece podul de la Agigea, de mâine, cei care fac naveta?

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 30 Septembrie 2013 1684
De astăzi, pe podul de la Agigea se circulă cu restricții, care ridică probleme transportului public de persoane. Firmele au trebuit să găsească soluții, pentru că majoritatea vehiculelor pe care le au în dotare depășesc tonajul limită de 3,5 tone, impus de autorități. 
Astfel, Gihan Eserghep, directorul Metropolitan Constanța, ne-a declarat că pasagerii vor fi transportați cu autobuze, până în apropierea podului, unde vor fi mutați în microbuze care au un tonaj de până în 3,5 tone, cu care vor traversa podul.
"Ajunși pe partea cealaltă, vor fi mutați, din nou, în autobuze. Avem pregătite două microbuze, care să-i traverseze pe pasageri podul, dacă va fi nevoie vom aduce și un al treilea microbuz. Nu vor fi costuri suplimentare pentru pasageri, iar întârzierile vor fi de câteva minute, cât ar putea dura coborârea dintr-un vehicul și urcarea în celălalt", a declarat reprezentantul firmei de transport.
Reprezentanții Simpa Trans au dat asigurări că microbuzele pe care le dețin au un tonaj de 3,380 kilograme, astfel că vor traversa podul fără probleme, plecările din stații urmând să fie la fiecare 20 de minute, conform programului.
Firma Transevren a anunțat că pasagerii vor fi transportați cu autobuze până la pod, unde fie vor traversa pe jos, pietonal, fie vor fi traversați de microbuze cu un tonaj de până în 3,5 tone, iar pe partea cealaltă a podului vor fi preluați de un alt autobuz, și își vor continua drumul.
TIR-iștii vor circula pe rutele ocolitoare
În schimb, transportatorii de marfă vor apela la rutele ocolitoare, căci cele două bacuri care urmează să fie aduse de la Galați nu au ajuns încă.
"Problema nu sunt, însă, bacurile, ci structurile metalice care trebuie montate pentru a asigura accesul vehiculelor până la nivelul bacurilor și accesul la canal", ne-a precizat prefectul Eugen Bola, precizând că asupra acestor aspecte se discută zilele acestea. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei