Două bătrâne din județul Constanța au trecut prin clipe de groază, zilele trecute, când au fost atacate și violate în propriile locuințe. O bătrână de 87 de ani, din localitatea Esechioi, le-a povestit cu lacrimi în ochi polițiștilor cum, în seara zilei de 12 mai, în jurul orei 22, un adolescent a profitat că femeia a uitat să închidă fereastra de la bucătărie, și a intrat peste ea în casă. Tânărul a lovit-o și a forțat-o să întrețină relații sexuale normale și anale.
- Publicitate -
Pe baza descrierii oferite de victimă, polițiștii au reușit să-l identifice pe violator ca fiind un adolescent de 15 ani. El a fost prins în week-end-ul care a trecut, fiind prezentat magistraților de la Judecătoria Medgidia, ce a dispus arestarea lui pentru 30 de zile.
După gratii a ajuns și Nicolae Cișmaru, de 43 de ani, pentru o faptă similară. Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, în seara zilei de 21 mai, în jurul orei 19,00, bărbatul a intrat în locuința unei femei de 68 de ani. Individul a pretextat că dorește să o ajute să pună aracii pentru roșii, dar odată intrat în casă, a lovit-o și a violat-o.
Ieri, bărbatul a fost dus în fața magistraților din Medgidia și arestat pentru 30 de zile.