Șeful de Poliție de la Neptun, în pericol "Dacă a zis așa ceva eu și mâine l-aș da afară!"

de Camelia MIU - MITRIC Joi, 08 Decembrie 2011 710
Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța a demarat o anchetă disciplinară în ceea ce-l privește pe șeful Poliției de la Neptun, comisarul șef Nicolaie Negrilă, cu privire la declarațiile pe care le-ar fi dat în dosarul clanului Beinur, acuzat de șantaj, ce se află pe rolul Curții de Apel București.El ar fi spus în fața judecătorilor, atunci când a fost întrebat cum sunt percepuți în zonă Beinur Nuredin și Erchin Nuredin, că "sunt oameni serioși, cunoscuți cu afaceri în zonă, nu știu să fi existat alte plângeri pe numele lor". Declarația șefului de Poliție de la Neptun nu a făcut decât să creeze rumoare în sală, aducând aminte tuturor de cazul Șorici, fostul șef de la IPJ Neamț, care le plângea de milă unor cămătari…Șeful IPJ Constanța, comisarul șef Valentin Burlacu, ne-a declarat că a fost demarată o anchetă disciplinară în acest caz, urmând a se verifica dacă Nicolaie Negrilă a făcut, într-adevăr, astfel de afirmații în instanță. "S-a făcut o adresă oficială către instanța de judecată pentru a ne fi înaintată declarația comisarului șef Negrilă", ne-a declarat Burlacu. "În funcție de cele constatate, urmea-ză să se ia măsurile legale, în funcție de abaterea ce se constată că s-a comis", a mai spus acesta.Cel care coordonează ancheta în acest caz este adjunctul șefului IPJ Constanța, comisarul șef Camil Manea. Acesta ne-a spus că Nicolaie Negrilă a fost audiat cu privire la această situație. "El a susținut, în scris, că declarația lui a fost interpretată greșit și că nu ar fi luat partea nimănui. Rămâne de văzut dacă așa s-a întâmplat. Noi am cerut instanței o copie după declarația sa și, pentru a ne asigura, și înregistrarea mărturiei sale. Dacă a zis așa ceva eu și mâine l-aș da afară!", a spus comisarul șef Camil Manea.
Taguri

Comentează știrea

Trusan Ionel
10 decembrie 2011
Pentru cunoscatori

Nu il cunoasc pe Negrila dar il cunosc bine pe Camil. Manea Camil a fost cel mai prost ofiter din cadrul Politiei de Frontiera Constanta. Dar vorba aceea, prost sa fii noroc sa ai... Fiind sustinut de fostul lui coleg si prieten (Radu Genu - adjunct in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie) a ajuns in conducerea IJP Constanta. Practic , este o rusine pentru profesionistii din politia constanteana. Manea nu a fost bun la nimic in Politia de Frontiera dar acum este adjunctul IPJ Constanta. Stupidul acesta nu isi da seama ca nu are cadrul legal pentru ceea ce intentioneaza sa faca, adica sa dai afara un angajat pentru ca ar fi facut o anumita declaratie in instanta, sub juramant. Oricum, pentru divertismentul dvs. va sugerez sa il urmariti pe Manea Camil in interventiile televizate sau in conferinte de presa. Va asigur ca merita! Burta de ras este garantata!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei