Magistrații Judecătoriei Constanța, la data de 9 aprilie, au admis cererea lui Dan Diaconescu de a părăsi țara în minivacanța de Paște. Decizia nu este definitivă.
- Publicitate -
”În baza art. 215 alin. 2 lit. a și alin. 9 C.pr.pen., încuviințează părăsirea teritoriului României de către inculpatul D.C.D. (…), aflat sub măsura controlului judiciar, pentru a se deplasa în Bulgaria (Nisipurile de Aur), în perioada 28.04.2024 -08.05.2024.. Măsurile dispuse se comunică organului desemnat cu supravegherea. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare. Contestația se depune la judecătoria Constanța. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței astăzi, 9.04.2024”, potrivit minutei judecătorești.
Dan Diaconescu a fost trimis în judecată, la Judecătoria Constanța, pentru săvârșirea, în stare de recidivă postexecutorie, a infracțiunilor de act sexual cu un minor în formă continuată (două acte materiale) și de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (două acte materiale). Dosarul se află pe rol la Judecătoria Constanța.