Sâmbătă, 06 Iunie 2026

De ce nu a putut ajunge elicopterul SMURD la tragicul accident de la Năvodari

de Andreea ILIESCU Vineri, 18 Octombrie 2013 635 < 1 min citire
De ce nu a putut ajunge elicopterul SMURD la tragicul accident de la Năvodari
Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Constanța au trimis mass-media un comunicat de presă în care explică motivele pentru care ambulanțele nu au putut ajunge în timp util la tragicul accident, petrecut pe 17 octombrie, la Năvodari, în urma căruia o fetiță de trei ani și-a pierdut viața, strivită de roțile unui microbuz de transport persoane. 
"Referitor la accidentul petrecut pe 17 octombrie în orașul Năvodari, dorim să precizăm că la ora apelului, 15:38, în substația de ambulanță Năvodari, cele două ambulanțe care erau în serviciu se aflau în misiune, una în comuna Corbu, la caz, iar cea de-a doua preda pacient la Unitatea de Primiri Urgențe Constanța. În aceste condiții, medicul coordonator de la Dispeceratul medical SAJ Constanța a răspuns la solicitare cu cea mai apropiată ambulanță adecvată, și anume echipajul SMURD tip C1 care se afla în SCJU Constanța. Dorim să precizam că atât condițiile meteo, cât și locul producerii accidentului nu au permis alertarea elicopterului SMURD. Am dorit să emitem acest comunicat pentru a sublinia modul corect în care a fost dispecerizat acest caz, alertându-se cel mai competent și cel mai apropiat echipaj disponibil la acel moment", spune conducerea SAJ Constanța.
Taguri
Articolul anterior DIICOT / Prinși în flagrant în timp ce încercau să vândă cocaină, în Constanța
Articolul următor Jocuri erotice, pericol pentru sănătate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei