Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Decizie definitivă: Doi ani de închisoare cu suspendare pentru moartea a patru oameni

de Andreea ILIESCU Joi, 10 Aprilie 2014 312 1 min citire
Decizie definitivă: Doi ani de închisoare cu suspendare pentru moartea a patru oameni
Decizie definitivă a magistraților con-stănțeni: Marian Crăciun și Neluș Bucur au primit câte doi ani de închisoare cu suspendare pentru tragedia de la Saligny. Sentința aparține Curții de Apel Constanța. 
Reamintim că în urmă cu cinci ani, în luna aprilie a anului 2009, Marian Crăciun conducea un camion pe DN 22C. La un moment dat, ajungând în apropierea localității constănțene Saligny, autovehiculului i-a explodat anvelopa roții din față stânga, astfel că șoferul a pătruns pe contrasens, unde a intrat din plin într-un Logan. După producerea impactului extrem de puternic, camionul s-a răsturnat peste un microbuz de transport în comun, în care se aflau patru persoane. Șoferul și trei călători au murit pe loc. 
Oamenii legii au deschis imediat o anchetă pentru a stabili cine este vinovat pentru tragedia rutieră. Astfel, au fost trimiși în judecată, iar acum condamnați definitiv Marian Crăciun, șoferul camionului și Neluș Bucur, administratorul SC Adynelius SRL Medgidia, societate care deținea autovehiculul. 
Cei doi indivizi sunt obligați să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța atunci când este nevoie, să anunțe orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depă-șește opt zile, precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. Pe lângă acestea, magistrații Curții de Apel Constanța i-a obligat pe cei doi inculpați, dar și pe asigurator la plata tuturor despăgubirilor civile, respectiv 922.000 lei și 160.000 euro. 
Taguri
Articolul anterior Mașină cu acte false, oprită la graniță
Articolul următor Ploaia, marele adversar al piloților constănțeni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei