Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Deconspirarea unui martor în procesul lui Ioan Sărăcilă, refuzată de judecători

de Betty FRIPIS Miercuri, 19 Martie 2008 495 2 min citire
Judecătorii Tribunalului Constanța au respins cererea de reaudiere a unui martor cu identitate protejată formulată în procesul lui Ioan Sărăcilă, fratele viceprimarului din Tuzla, acuzat de omor calificat. Cererea a fost formulată de procurorul de ședință, care solicitase deconspirarea și reaudierea acestui martor.
"Martorul a uitat puțin să fie sincer. El știe adevărul în legătură cu faptele, a fost acolo și știe cum s-au petrecut lucrurile. Întreaga anchetă a pornit de la declarațiile lui și ale lui Ionel Stoica", a mai afirmat procurorul.
Apărarea s-a opus acestei probe, precizând că Parchetul are și alte căi legale pentru a lua măsuri legate de martor.
Cererea procurorului a fost respinsă de instanță. Mai mult, solicitarea pare să contravină Legii 682/2002, privind protecția martorilor. Potrivit articolul 20 din lege: "Fapta de a divulga cu intenție identitatea reală, domiciliul ori reședința martorului protejat, precum și alte informații care pot duce la identificarea acestuia, dacă sunt de natură să pună în pericol viața, integritatea corporală sau sănătatea martorului protejat, se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani". În plus, punctul 2 din articolul respectiv, care prevede că "pedeapsa este închisoare de la cinci la zece ani dacă: a) fapta a fost săvârșită de către o persoană care a luat cunoștință de aceste date în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu".
Reamitim că la un termenul anterior instanța a audiat un martor cu identitate protejată. Este vorba de martorul pe a cărei declarație se bazează actul de inculpare. Deși în faza de urmărire penală, el a declarat că i-a văzut bătându-se pe inculpat și pe victimă, martorul a infirmat cele spuse atunci. De altfel, toată declarația bărbatului a fost plină de contradicții, fără să ajute prea mult la aflarea adevărului.
Sărăcilă este acuzat că l-ar fi omorât în bătaie pe Marian Alexandru, de 30 de ani, oier la stâna fratelui viceprimarului. Un nou termen în proces a fost stabilit pentru 28 martie.
Articolul anterior Romania hungers to bring workers home from Spain by proding employers to invest in the country
Articolul următor Bătrână escrocată, și de familie, și de o "binefăcătoare"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei