În perioada 14 - 15 ianuarie, o delegație constituită la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța a efectuat o vizită în Raionul Varna, din Republica Bulgaria la invitația șefului poliției din localitate, Dimiter Dimitrov.
- Publicitate -
Întâlnirea a debutat cu prezentarea participanților celor două delegații, după care a fost prezentată organigrama și situația operativă a Poliției Raionului Varna și situația socio-economică actuală a regiunii.
Totodată, pe parcursul derulării acțiunii au fost purtate o serie de discuții pe teme de interes comun.
În ceea ce privește Poliția Rutieră a fost readusă în discuție problema referitoare la autovehiculele înmatriculate în Bulgaria și aflate în posesia cetățenilor români, precum și alte aspecte comune identificate.
Pe linie de ordine publică a fost discutată problema furturilor de animale din zonele limitrofe frontierei celor două state și efectuarea cu operativitate a schimbului de informații deținute pe această linie.
Nici investigarea fraudelor nu a fost uitată, astfel că s-a făcut referire la identificarea firmelor din Bulgaria și a persoanelor care le administrează și efectuează activități de export cu cereale în România și se sustrag de la plata taxelor legale și combaterea activităților de contrabandă.
Pe linie de arme, explozivi și substanțe periculoase s-a stabilit identificarea unei posibilități de informare a acestui serviciu, cu privire la cetățenii români, care și-au achiziționat arme de foc letale și neletale, muniții și arme albe din Bulgaria. De asemenea, a fost abordată și problema braconajului pe segmentul de Dunăre și în zona terestră a localităților Băneasa, Ostrov și Dobromir.
Polițiștii constănțeni au vizitat Dispeceratul de monitorizare a traficului rutier, pietonal, precum și a zonelor aglomerate din centrul orașului Varna, sistem amplasat la sediul poliției. La finalul întâlnirii, membrii delegațiilor participante la întâlnire s-au deplasat la Primăria Raionului Varna unde au fost primiți de către edilul localității, Kiril Iordanov, care a evidențiat modul de implicare în achizițio-narea celor 280 de camere de supraveghere video de pe raza orașului Varna și colaborarea interinstituțională existentă.