Demonstrații militare dacice, la Sărbătoarea Vinului la Capidava

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 25 Septembrie 2013 223
În cinstea recoltei bogate din acest an, Asociația România - Dacia Casa Noastră vă invită, în ultimul week-end din această lună (mai precis, în zilele de 28 și 29 septembrie), în tabăra Danais, de la Capidava, pentru a participa la Sărbătoarea Vinului. 
În cadrul evenimentului, vor avea loc demonstrații militare dacice și antrenamente de luptă, bineînțeles, și cu sica (n.r. pumnal cu lama ușor încovoiată) și falxul (n.r. sabie scurtă), arme caracteristice dacilor, organizatorii promițând să-i instruiască pe cei care vor să învețe să le mânuiască.
De asemenea, vor fi organizate ateliere de pielărie, fierărie, ceramică și arheologie, unde cei prezenți vor putea să-și confecționeze obiecte din piele și lut, să-și construiască propria armă sau să descopere, într-un cadru simulat, artefacte și bucăți de ceramică antică îngropate.
Nu va lipsi mâncarea tradițională la ceaun și pâinea la cuptor.
"Această sărbătoare fiind dedicată în mod special vinului și recoltei, vom pune la dispo-ziția oaspeților vin din belșug, însoțit de pas-tramă proaspătă", au transmis reprezentanții asociației.
Totodată, cei amatori se vor putea desfăta cu un pahar de must, realizat la fața locului. Cei interesați pot obține mai multe informații pe www.danais.ro.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei