Duminică, 07 Iunie 2026

Depistat în Piața Ovidiu cu o sticlă de șampanie și un cuțit. Cum au acționat jandarmii

de Andreea CARAUA Joi, 02 Ianuarie 2025 195 < 1 min citire
Depistat în Piața Ovidiu cu o sticlă de șampanie și un cuțit. Cum au acționat jandarmii
În dimineața zilei de 1 ianuarie, în jurul orei 00:45, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, a fost oprit de oamenii legii, la intrarea în zona de desfășurare a petrecerii de Revelion din Piața Ovidiu, municipiul Constanța.
Bărbatul a atras atenția jandarmilor, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Constanța, deoarece voia să intre în zona de desfășurare a evenimentului cu o sticlă de șampanie în mână.
 
În momentul în care a fost oprit, bărbatul a scos din buzunarul de la spate un cuțit de aproximativ 20 cm lungime.
Deoarece, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, accesul la o adunare publică cu un obiect periculos (cuțit) este considerată infracțiune, jandarmii l-au reținut pe cel în cauză și l-au condus la sediul jandarmeriei, unde i-au fost întocmite acte de constatare a unei posibile infracțiuni.
 
Cuțitul găsit asupra bărbatului a fost ridicat în vederea confiscării, urmând a fi predat către organele de poliție pentru continuarea cercetărilor.
Taguri
Articolul anterior Bonul fiscal nu va mai fi obligatoriu la plăţile făcute cu cardul
Articolul următor Rata șomajului a ajuns la 3,28% în ultimele luni ale anului trecut

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei