Descinderi cu mascați în mai multe sate constănțene

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 23 Ianuarie 2013 623
Zeci de polițiști, luptători mascați și jandarmi au luat cu asalt localitățile Mircea Vodă, Faclia, Saligny, Ștefan cel Mare, dar și zona mărginașă a municipiului Medgidia, în căutarea unei grupări de hoți specializată pe furturi din trenuri. 
Oamenii legii au efectuat 12 percheziții domiciliare, la locuințele hoților, în urma cărora au găsit mai multe bunuri despre care presupun că au fost furate, din decembrie 2012 și până în prezent, din vagoane: tone de cereale, produse petroliere, cocs, dar și părți din infrastructura CFR (șine de cale ferată și alte bunuri). 
"Frânează trenurile, deschid vagoanele și lasă marfa să curgă pe liniile de cale ferată, iar după ce mecanicii remediază deficiențele, iar după ce trenul pornește la drum, adună cerealele sau cocsul. În cazul vagoanelor cisternă folosesc furtunuri, pompe artizanale și scos produsele petroliere în niște saci din folie imenși, băgați în niște gropi și, la fel, după ce pleacă trenul, transferă produsele în bidoane", au explicat anchetatorii.
Hoții atacă în special trenurile care nu sunt prevăzute cu pază armată, dar și pe cele unde sunt doar doi sau trei paznici. 
Patru dintre suspecți au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Este vorba despre Vasile Daniel Ariton, de 23 ani, Liviu Bejan, de 24 de ani, Constantin Cobzariu, de 30 de ani, și Mihai Luca, de 34 de ani. Alți doi suspecți, respectiv Daniel Podașcă, de 26 de ani, și George Cojocaru, de 30 de ani, sunt cercetați în libertate, fără a fi luată măsura reținerii. 
În schimb, cinci suspecți sunt dați în urmărire națională, întrucât au fugit de acasă de îndată ce au prins de veste că-și vor face apariția polițiștii. Pe numele lor - Ionuț Ariton, de 24 de ani, Dragoș Cristian Moraru, de 20 de ani, Robert Ionuț Bogățeanu, de 18 ani, și frații Nicolae Cristian Știrbu, de 18 ani, și Ion Laurențiu Știrbu, de 21 de ani - urmează să se facă propunere de arestare în lipsă. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei