Polițiștii și procurorii au descins, în această dimineață, la 36 de adrese din Suceava, Neamț, Iași, Constanța și Ilfov, la contrabandiștii de țigări.
- Publicitate -
Procurorii DIICOT Suceava, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din Suceava, au procedat la destructurarea unui grup infracțional organizat transfrontalier, constituit din 33 de persoane, cetățeni români și ucraineni, specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
Potrivit oamenilor legii, membrii grupării, cu sprijinul unui subofițer din cadrul ITF Sighetu Marmației, Sectorul Poliției de Frontieră Brodina, au introdus în mod ilegal în România, prin segmentul de frontieră verde, adiacent localității Brodina, județul Suceava, cantitatea de 325.000 pachete țigarete, provenind din Republica Ucraina.
Valoarea totală a prejudiciului cauzat prin activitatea infracțională este de peste 1.100.000 USD.