Detalii cutremurătoare din cazul părinților care și-au ucis fetița cu apă clocotită

de Madalina PETRESCU Duminică, 03 Martie 2024 373
Avem detalii cutremurătoare din dosarul celor doi părinți din Prahova, condamnați la peste 20 de ani de închisoare pentru că și-au ucis cu apă clocotită una dintre fetițele de nici trei ani.

Potrivit informațiilor din referatul procurorilor obținut de jurnaliștii de la ziare.com, temperatura setată pentru apa din boiler era de 120 de grade Celsius, iar copilul ar fi fost ţinut minute în şir sub apa fierbinte.

Potrivit anchetatorilor, cei doi soţi şi-au făcut o întreagă strategie pentru ca măcar unul dintre ei să scape de închisoare. Dar planurile le-au fost spulberate de bunica paternă.

Planul era ca mama să preia întreaga vină pentru a scăpa cu o pedeapsă mai ușoară din cauza problemelor psihice de care suferă.

Planurile au fost dejucate din cauza declarațiilor făcute de tată și bunică.

Practic, aceste declarații nu coincideau, iar magistrații au decis să obțină mai multe probe prin interceptarea apelurilor dintre părinți.

Așa au descoperit planul celor doi și au decis ca în prima instant să-i condamne la 20-22 ani de închisoare.
Și bunica a fost condamnată în primă instanță la 8 luni în regim de detenție.

Cei doi părinți au contestat decizia, iar decizia finală va veni pe 4 aprilie când cei doi părinți vor afla câți ani vor petrece în spatele gratiilor pentru fapta lor.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei