Detalii din anchetă: fiul care și-a înjunghiat tatăl în gât, într-o fabrică din Constanța, condamnat definitiv

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 15 Martie 2023 519
Magistrații Curții de Apel Constanța au dispus sentința definitivă în cazul bărbatului acuzat că și-a înjunghiat tată în gât, ceea ce a dus la moartea victimei. Fapta a avut loc în primăvara lui 2022, când Florin P., de 39 de ani, era împreună cu tatăl lui în sediul fabricii de îmbuteliat ulei pe care o deține familia, pe strada Cumpenei din municipiul Constanța. La un moment dat, între cei doi a izbunit o dispută, din motive materiale, în urma căreia, bărbatul și-a ucis tatăl în vârstă de 66 de ani.
În cursul anchetei, a reieșit că victima „era un soț și un tată violent, care îl bătea și îl agresa verbal în mod frecvent pe fiul său, încă din copilărie”, arată rejust.ro, conform declarațiilor depuse de martorii din dosar. Totodată, raportul de constatare medico-legal a evidențiat că Florin P. avea mai multe urme de tăieturi pe brațe, care au caracterul celor produse în auto-apărare.
„Această menţiune se coroborează cu cele suţinute de inculpat, în sensul că iniţiatorul actului violent a fost defunctul, care l-a atacat un cuţit, cauzându-i iniţial o leziune la nivelul braţului stâng”, au mai reținut anchetatorii.
Magistrații constănțeni l-au condamnat pe bărbat, definitiv, la șapte ani de închisoare cu executare. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei