Un tânăr în vârstă de 19 ani, aflat în arestul Penitenciarului Poarta Albă, a ajuns la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență după ce a încercat să-și pună capăt zilelor. Conducerea Penitenciarului Poarta Albă declară că băiatul a fost găsit inconștient în camera de detenție și dus apoi la cabinetul medical al penitenciarului, unde medicii i-au pus diagnosticul de intoxicație medicamentoasă. Tânărul a fost apoi transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde a rămas internat la secția de Terapie Intensivă.
- Publicitate -
Potrivit medicilor care îl au sub supraveghere, băiatul a înghițit mai multe pastile, iar acum este în comă. Conducerea penitenciarului a alcătuit o comisie care să ancheteze cazul. Până la această oră, nu s-a putut stabili tipul de medicamente pe care tânărul le-a înghițit sau modalitatea prin care a făcut rost de ele. Anchetatorii au bănuiala că sinucigașul se afla sub tratament, astfel explicându-se provenineța medicamentelor. Ancheta în acest caz continuă, polițiștii penitenciarului Poarta Albă urmează să-I audieze pe colegii de celulă ai băiatului.
Tânărul de 19 ani a fost arestat preventiv în urmă cu două săptămâni fiind acuzat de comiterea infracțiunii de tâlhărie, după ce a urmărit un elev în autobuz, iar la coborâre l-a lovit cu pumnul și i-a luat telefonul mobil.