În data de 29 iulie 2010, 11 persoane private de libertate - femei, aflate în custodia Penitenciarului Poarta Albă, au efectuat o vizită în comunitate, respectiv la Mânăstirea Sfântul Andrei, la Muzeul Adamclisi și la Monumentul Tropaeum Traiani, în județul Constanța.
- Publicitate -
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției de deținere, inspector Gabi Botezan, "deținutele au fost selecționate din cadrul celor care execută o pedeapsă privativă de libertate în regim deschis și semideschis, fiind însoțite pe tot parcursul vizitei de către lucrători ai Sectorului Educație și Reintegrare Psihosocială din unitatea noastră".