Aseară, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore și prezentarea în vederea arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile la Judecătoria Mangalia a directorului general al Callatis Therm SA Mangalia, și totodată președinte al Consiliului de Administrație al aceleiași societăți, Simion Nikitas, care este acuzat de comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și șantaj.
- Publicitate -
Anchetatorii au stabilit în sarcina sa faptul că, în loc să respecte obligațiile contractuale și a da apă caldă și căldură locuitorilor din Mangalia, acesta a sistat furnizarea serviciilor respective sub pretextul că Primăria Mangalia are să-i plătească o serie de restanțe, șantajând astfel, spun procurorii, autoritățile publice locale. Cu privire la aceste restanțe se pare că există pe rolul instanțelor o serie de procese pe rol, dar în care judecătorii încă nu au dat un verdict final.