Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Directorul liceului de la Cogealac, acuzat de luare de mită, lăsat liber de judecători

de Camelia MIU - MITRIC Miercuri, 03 Noiembrie 2010 1751 1 min citire
Magistrații de la Tribunalul Constanța au judecat, ieri, propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța pe numele directorului Grupului Școlar de la Cogealac, Sorin Bică, prins în flagrant în timp ce primea 500 de lei drept mită. Suma respectivă a fost pretinsă, spun anchetatorii, de la un tânăr pentru a-i fi facilitată înscrierea la cursurile instituției de învățământ la forma fără frecvență, pentru clasa a XI-a, în mod ilegal, prin promovarea frauduloasă a patru examene de diferență. Toate astea, în condițiile în care înscrierile pentru anul școlar se finalizaseră deja la data de 28 august 2010.
Ieri, în fața magistraților constănțeni, directorul Sorin Bică a spus că recunoaște și regretă fapta și că banii i-a primit la insistențele denunțătorului.
Avocatul acestuia, Ion Popescu, a invederat instanței că Sorin Bică nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică și că, pentru fapta comisă, trebuie cercetat în stare de libertate.
Judecătorii de la Tribunal au respins propunerea de arestare preventivă, dar procurorii au atacat decizia cu recurs, care s-a judecat, tot ieri, la Curtea de Apel. Calea de atac formulată a fost respinsă de magistrați, așa se face că, pentru fapta comisă, Sorin Bică urmează să fie cercetat, în continuare, în stare de libertate.
Taguri
Articolul anterior "Regret din suflet cele întâmplate! Vreau să pot să despăgubesc familiile pe care le-am nenorocit!"
Articolul următor O familie își caută fiica dispărută de o lună

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei