Polițiștii constănțeni au fost, și la sfârșitul săptămânii trecute, la datorie, pe străzi. Au făcut razii, au tras pe dreapta sute de mașini, iar în final au aplicat 147 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 45.100 lei.
- Publicitate -
De asemenea, au întocmit și trei dosare penale pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, dar și unul pentru un tânăr care s-a urcat la volan fără a deține permis auto.
Astfel, Lucian D., de 57 de ani, din Constanța, Alexandru Vătafu, de 29 de ani, din Năvodari, și Marius Bogdan T., de 33 de ani, din Constanța, au fost prinși în neregulă la testarea cu aparatul Drager și au rămas fără permisul auto.
În schimb, Vasile Cristian G., de 26 de ani, din localitatea Ștefan cel Mare, s-a ales cu dosar penal după ce a fost surprins, sâmbătă, la volanul unei mașini, pe DN 22C, deși nu este posesorul unui permis auto.