Dispariție misterioasă! Turist căutat în apele mării

de Andra RAFTU Joi, 04 Iunie 2015 154
Un turist din Craiova a venit să petreacă câteva zile la mare, însă este de negăsit. Acesta a dispărut de luni după-amiază, în Costinești după ce a plecat în larg cu o barcă. Liviu Tudoran Dragotă, de 33 de ani a închiriat o ambarcațiune de la un club nautic din Costinești, luni, în jurul orei 16.00. După aproximativ o oră și jumătate barca a fost văzută la aproximativ 100 de metri de mal. În jurul orei 20.00 angajații clubului nautic au sunat la 112 și au reclamat faptul că turistul nu s-a mai întors. În ambarcațiune au fost descoperite hainele tânărului, dar și o vestă de salvare. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea", căutările au fost demarate de la acel moment de către Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), însă fără rezultat. În noaptea de marți spre miercuri părinții tânărului au venit într-un suflet la mare pentru a afla ce s-a întâmplat cu fiul lor. Ieri dimineață, căutările au fost reluate de scafandrii ISU "Dobrogea" care au periat zona din dreptul Obelix-ului, unde a fost descoperită ambarcațiunea. "Sunt mulți scafandri atât din Constanța cât și din Piatra Neamț care îl caută, dar fără rezultat. S-au împărțit și au periat zona… Este și o navă aici, dar și un elicopter care survolează zona. I-au fost găsite hainele în barcă, dar doar o parte. Nu pot să cred că s-a aruncat în apă cu pantalonii, borseta și telefonul mobil. Acestea sunt de negăsit!", a declarat tatăl tânărului, Marian Tudoran Dragotă. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei