Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au anunțat, ieri, că au început urmărirea penală față de Sorin Blejnar, fost președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de complicitate la evaziune fiscală și sprijinire a unui grup infracțional organizat.
- Publicitate -
În rezoluția de începere a urmăririi penale, procurorii au reținut că există indicii că în perioada mai 2011 - iulie 2012, învinuitul Sorin Blejnar a acordat sprijin grupului infracțional organizat care a inițiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea, de la plata accizelor aferente, a unor cantități de motorină comercializate pe piața internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare.
Ieri, 17 iulie 2012, lui Sorin Blejnar i s-au adus la cunoștință acuzațiile aduse. La aceeași dată s-a dispus față de învinuit măsura obligării de a nu părăsi țara pentru o perioadă de 30 de zile. Amintim că, în același dosar, a fost arestat, printre alții, și fostul șef al Serviciului de Informații și Protecție Internă (SIPI) Constanța, Florin Dan Secăreanu, acuzat de complicitate la evaziune fiscală, sprijinire a unui grup infracțional organizat și permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității.