Duminică, 07 Iunie 2026

Doi frați din satul Cotu Văii, care au violat o bătrână de 82 de ani, au fost arestați

de Camelia MIU - MITRIC Luni, 13 Iulie 2009 393 1 min citire
Doi frați din satul Cotu-Văii au fost arestați pentru o perioadă de 29 de zile pentru că au violat o bătrână de 82 de ani, din localitate.
Potrivit IPJ Constanța, polițiștii din comuna Albești au fost sesizați, în data de 10 iulie 2009, în jurul orei 2, că persoane necunoscute au pătruns prin forțarea ușii de acces în locuința Mariei Ghiță, de 82 de ani, din localitatea Cotu Văii, și prin amenințare cu un cuțit au obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu aceștia și i-au sustras prin violență mai multe bunuri din locuință și dintr-un autoturim aflat în curtea acesteia.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat victima, care se afla în stare de șoc, fără a prezenta urme vizibile de violență, iar în interiorul locuinței lucrurile erau răvășite. Din primele cercetări polițiștii au stabilit faptul că victima a fost supusă și la perversiuni sexuale, iar din locuința ei autorii au sustras suma de 26 de lei, un telefon mobil, o lanternă, iar din interiorul autoturismului aparținând fiului victimei au fost furate un radiocasetofon, un acumulator auto și o pompă de aer, valoarea preju-diciului cauzat fiind de 600 de lei.
În scurt timp, polițiștii au identificat și reținut pe suspecții Ovidiu Tiberiu Anghel, de 22 de ani, și fratele său, Ionuț Alexandru Anghel, de 18 ani, din Cotu Văii, fiind recuperate în totalitate bunurile sustrase.
Cei doi au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior arestați, unul pentru o perioadă de 29 de zile, iar celălalt pentru 19 zile.
Articolul anterior Criza economică asmute școlile de șoferi împotriva instructorilor auto independenți
Articolul următor Patru tineri, amendați pentru că circulau, în miezul nopții, cu muzica din mașină dată la maximum

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei