Alin și Ștefan se aflau în patrulare, în această dimineața, când au fost opriți de un bărbat. Soacra acestuia tocmai suferise un accident vascular cerebral și avea nevoie de ajutor.
- Publicitate -
Un echipaj medical mobil se afla deja la fața locului pentru a-i acorda primele îngrijiri femeii, însă era nevoie de ajutor pentru a o coborî din apartament și a o transporta la ambulanță.
Colegii noștri au fost oamenii potriviți la momentul potrivit. Au urcat imediat alături de bărbat, iar acolo personalul medical efectua deja procedurile necesare pentru a o stabiliza pe femeie. Deși acesta a povestit că femeia avea antecedente medicale de AVC, din fericire, personalul medical a stabilit că nu suferise un accident vascular cerebral, ci doar o scădere a glicemiei.
După ce femeia a fost stabilizată, Alin și Ștefan, alături de echipajul medical, au ajutat-o să coboare scările și să urce în ambulanță pentru a fi transportată la spital, unde urmează să efectueze investigații amănunțite.
Indiferent de misiunea pe care o avem de îndeplinit, cea mai importantă rămâne aceea de a-i ajuta pe oameni și de a fi alături de ei.